A fost robul drogurilor timp de 17 ani. A început să le consume încă din adolescență. Mai întâi substanțe ușoare, apoi a trecut și la cele mai periculoase și scumpe. Practic, muncea ca să se drogheze. Însă, după aproape două decenii de chinuri și eșecuri de a se lăsa de droguri – s-a îndrăgostit. Iubirea a fost atât de mare și puternică, încât l-a convins să pună capăt dependenței, care l-a ținut captiv atâta timp.
Vorbim despre Denis Hibovschii, un bărbat frumos, în vârstă de 37 de ani, din Bălți. Este căsătorit, are trei copii și o slujbă de invidiat, ceva la care nici nu visa acum câțiva ani. L-am cunoscut la o întâlnire cu foștii consumatori și am rămas impresionată de voința lui de viață.
„Eu am început să consum droguri la vârsta de 12 ani. La început fumam canabis. În perioada anilor 90 era la modă. Pentru că tatăl meu pleca la muncă în străinătate, eu îmi permiteam să mă plimb mai mult. De fapt, eram un copil oferit străzii. Iată din acel moment, de la 12-13 ani eu am început consumul drogurilor. Mai întâi cu canabisul , iar apoi am trecut la droguri mai periculoase”, își amintește Denis.
La început se bucura de generozitatea prietenilor, iar mai apoi se folosea de banii pe care îi dădeau părinții pentru învățătură. A studiat economie la facultate, iar ulterior s-a angajat la un depozit, unde a lucrat până când a decis să nu mai consume droguri.
„Eu am înțeles pe la 20 de ani că deja nu mai am nevoie de droguri, dar nu puteam lupta cu această dependență. Pe atunci asta îmi plăcea. Eu nu înțelegeam că prețul acestor droguri este viața mea”.
Denis a înțeles că toate au o limită. Pentru el asta s-a întâmplat când avea aproximativ 30 de ani. Bărbatul povestește că era atât de epuizat fizic și psihologic că nu mai dorea să trăiască.
„În ultimii ani îmi administram heroină și am slăbit aproape 40 de kg. A fost foarte greu. Mulți au refuzat să mai stea în anturajul meu. De fapt, nimeni nu vrea să aibă de-a face cu consumatorii de droguri. Asta este realitatea zilei de azi”, mărturisește bărbatul.
Luminița de la capătul tunelului s-a aprins atunci când a cunoscut-o pe Olesea, femeia care între timp i-a devenit soție. S-au văzut la universitate, s-au plăcut, iar în scurt timp au și jucat nunta.
„Îi sunt foarte recunoscător soției mele cu care sunt căsătorit deja de zece ani. Ea mă ajută să lupt cu această dependență. A studiat psihologia și a făcut practică în organizațiile care sprijină consumatorii de droguri să renunțe la ele. Aici lucrez și eu, de fapt. Până să mă întâlnesc cu soția mea eu nu voiam să schimb nimic. Poate doar o parte mică din mine dorea, dar nu vedeam motivul pentru ce să o fac”.
Deși a încercat de mai multe ori, abia la 30 de ani Denis a reușit să renunțe definitiv la droguri. Acesta s-a folosit de programele de reducere a riscurilor din Moldova, care presupun diverse servicii pentru oamenii care vor să treacă de dependență. Cel mai mult, spune Denis, l-a ajutat tratamentul de la Centrul de reabilitare pentru consumatorii de droguri din Fălești. A mers acolo jumătate de an.
„Mai bine să spui nu, decât să-ți pară rău toată viața. Drogurile poate îți oferăplăcere, dar cu prețul propriei vieți. Decât să regreți, mai bine refuzi din prima. Când eu am renunțat, am simțit din nou parfumul florilor, al anotimpurilor. Aveam o nouă respirație. În 17 ani de dependență eu nu am simțit așa ceva”.
La scurt timp, Denis a devenit voluntar într-o organizație care se ocupă de reabilitarea consumatorilor de droguri. Acum lucrează asistent regional pentru dezvoltarea Asociației „Speranță pentru viață” și coordonator pentru programele de reducere a riscurilor infecției HIV și consumului de droguri la Bălți și Fălești. Acum, viața lui are cea mai mare însemnătate. Are pentru cine trăi – soție și cei trei copii.
„Cel mai mult regret că i-am făcut pe părinți să sufere din cauza dependenței mele. Eu consumam droguri și primeam plăcere, dar ei sufereau. Asta regret cel mai mult”.
Oficial, în Moldova, anul trecut, la 100 de mii populație îi reveneau 26 de consumatori de droguri, cu doi mai mulți decât în 2014. Majoritatea dintre aceștia sunt bărbați tineri, cu vârsta de până la 30 de ani.
Produsul media a fost elaborat de Uniunea pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor, în cadrul Campaniei media de schimbare a percepției publice față de consumatorul de droguri, componenta „Fortificarea Comunităților KAP și drepturilor omului” (Nr. 02/SP-H-NFM/2016), proiectul „Fortificarea controlului HIV în Republica Moldova 2015-2017” (Grantul: MDA-H-PAS), finanţat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei, Recipient Principal – Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS), sub – recipient – Asociația Obștească “Inițiativa Pozitivă”.
Lasă un răspuns